Descoperire macabră! Antebrațul unui criminal din București, găsit în Dragoslavele

de | 09.12.2023 17:00 | Eveniment, Importante, Județean

Informații noi
Descoperire macabră în zona montană a județului Argeș!
O descoperire șocantă a avut loc, noaptea trecută, în comuna Dragoslavele. Resturi dintr-o mână umană, cu urme de mușcături, au fost găsite în apropierea râului Dâmbovița. Polițiștii și salvamontiștii, ajutați de câini, încearcă acum să găsească și restul corpului.

Din cercetările preliminare, oamenii legii au constatat că fragmentul din mâna dreaptă, descoperit azi noapte,îi aparține unui bărbat de 53 de ani, cu domiciliul în municipiul București.

În urma prelevării amprentelor de la fragmentul de membru superior drept, găsit în noaptea de 08 spre 09 decembrie, în comuna Dragoslavele, și a implementării acestora în baza de date, polițiștii au reușit identificarea persoanei careia îi aparține, respectiv un barbat de 53 de ani, care figurează cu domiciliul în municipiul București.

De asemenea, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu antecedente penale.”, transmite IPJ Argeș

Bărbatul avea un cazier bogat

Potrivit surselor noastre, este vorba despre un bărbat condamnat pentru omor în 1996. După ce a ieșit din închisoare, el a plecat în străinătate, unde ar fi comis alte infracțiuni.

Ulterior a revenit în țară, iar în perioada 2015-2019, a fost închis din nou, de data aceasta pentru tentativă de omor.

Faptul că brațul avea mai multe urme de mușcături de animale, îi face pe anchetatori să creadă că este vorba despre victima animalelor sălbatice. Însă, nu este exclusă nici varianta unei crime, având în vedere cazierul bogat al bărbatului, care, potrivit surselor noastre, ar fi fost urmărit de niște interlopi din București.

Cercetările continuă pentru identificarea restului cadavrului, iar polițiștii au extins verificările și în localitățile unde persoana a avut domiciliul anterior.

Criminaliștii vor stabili, alături de medicii legiști, dacă este vorba despre o persoană care a decedat din alte cauze și apoi cadavrul a fost atacat de animale sau de un om care a fost răpus de un animal sălbatic.

 

Știrea inițială
Salvatorii montani au fost solicitați să intervină, în această dimineață, pentru căutarea unui cadavru uman.
Potrivit surselor noastre, la Dragoslavele a fost descoperit un antebraț de bărbat, care prezenta leziuni cu aspect de mușcături de animale.
 Descoperirea șocantă a avut loc azi-noapte, în jurul orei 00:00, în apropierea râului Dâmbovița. Autoritățile au fost alertate imediat.
La data de 08.12.2023, în jurul orei 23.50, pe raza comunei Dragoslavele, pe DJ 725, într-o zonă nelocuită, în apropierea râului Dâmbovița, a fost găsit un fragment de membru uman superior drept, prezentând leziuni cu aspect de mușcături de animale.”, transmite IPJ Argeș
Poliția din Câmpulung a apelat, în această dimineață, la unitățile canine ale Salvamont pentru căutarea celorlalte resturi ale corpului.
În sprijinul acestora au fost aduși și câini de la Centrul Chinologic al MAI din Sibiu.
Solicitare de unități canine Salvamont din partea Poliției Argeș.
In cursul dimineții a fost găsit un fragment de cadavru uman, suntem în căutarea celorlalte resturi.
Acționează și câini aduși de la Centrul Chinologic al MAI din Sibiu.”, transmite Salvamont Argeș, într-o postare
page 1 - Descoperire macabră! Antebrațul unui criminal din București, găsit în Dragoslavele

De asemenea, la fața locului sunt și polițiștii, care efectuează cercetări pentru a stabili identitatea persoanei decedate şi circumstanţele în care a survenit decesul acesteia.

Se continuă cercetările pentru găsirea restului cadavrului, identificării persoanei și stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul.”, adaugă IPJ Argeș

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

Se ia în calcul și căutarea în baza de date a persoanelor dispărute, cel puțin din zona respectivă.
Știre în curs de actualizare.
Foto Facebook Salvamont Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Câmpulung Muscel | Dâmbovița | Dragoslavele | Salvamont | Sibiu