Etichetarea nutrițională a fost unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii de miercuri dintre ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Florin-Ionuț Barbu, și ambasadorul Italiei E.S. Alfredo Maria Durante Mangoni. Ministrul Barbu a declarat că este necesar ca această reglementare să fie unitară la nivelul statelor membre, potrivit informării MADR.
Un subiect abordat în cadrul întâlnirii a vizat etichetarea nutrițională. ”În urma recentelor discuții care au avut loc la nivelul UE privind Front of Package Nutrition Labelling, documentul propus de Italia pune accent pe: educarea consumatorilor pentru a face alegeri în cunoștință de cauză, încurajarea varietății, a moderației în consum și respectarea culturii gastronomice și a dietelor tipice anumitor zone (mediteraneeană, nordică etc), nediscriminarea produselor tradiționale. În acest sens, Ministerul Afacerilor externe și cooperării internaționale și Ministerul Sănătății din Italia vor organiza o masa rotundă la Roma în data de 8 septembrie, la care a invitat și experți ai MADR. Evenimentul este dedicat promovării dietelor sănătoase prin intermediul unei informări adecvate”, se arată în informarea MADR.
Această reglementare să fie unitară la nivelul statelor membre
Ministrul Barbu și a arătat susținerea față de Inițiativa Italiei și a declarat că este necesar ca această reglementare să fie unitară la nivelul Statelor Membre, obiectivă, nediscriminatorie și să contribuie la adoptarea și promovarea unei diete echilibrate și diverse. ”La rândul său, E.S. Alfredo Maria Durante Mangoni a făcut referire la experiențele pozitive ale bunei colaborări bilaterale, manifestându-și deschiderea pentru dezvoltarea cooperării în domeniul agricol”, potrivit sursei citate. Italia este unul dintre principalii parteneri economici ai României, atât prin prisma schimburilor comerciale, cât și prin cea a investițiilor efectuate, astfel că în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2023, România a livrat pe piața din Italiană produse agroalimentare și piscicole în valoare de peste 2,9 milioane de Euro.
Sursă foto: Facebook MADR.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: