Fugarul pedofil, extrădat din Italia. Alina Gorghiu: ”În România, justiția este un pilon solid în lupta împotriva infracțiunilor”

de | 25.11.2023 11:31 | Național, Politic

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că Pop Mihai Bogdan, pedofil fugar condamnat la 10 ani de închisoare pentru infracţiuni sexuale contra minorilor, a fost adus astăzi în ţară din Italia. Acesta va executa sentinţa într-un penitenciar din România.

Potrivit sursei citate, individul în cauză își va petrece 21 de zile în carantină la Rahova, iar apoi își va ispăși pedeapsa pentru faptele pe care le-a săvârșit la Penitenciarul Gherla.

”Pop Mihai Bogdan, fugarul pedofil, a fost adus astăzi în țară din Italia. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru infracțiuni sexuale contra minorilor, iar acum va executa sentința într-un penitenciar din România, conform legilor în vigoare.

Justiția s-a făcut până la capăt, iar colegii de la Administrația Națională a Penitenciarelor l-au preluat pe Pop Mihai Bogdan și, după ce își va petrece 21 de zile în carantină la Rahova, îl vor duce la Penitenciarul Gherla unde își va ispăși pedeapsa pentru faptele revoltătoare pe care le-a săvârșit. Este un moment în care se arată că nimeni nu este mai presus de lege și că toate autoritățile au colaborat eficient pentru a aduce acest individ în fața justiției.

În calitate de ministră a Justiției, subliniez importanța abordării cu seriozitate a tuturor cazurilor de fugari, indiferent de amploarea lor mediatică. Fiecare individ trebuie să răspundă în fața legii, iar colaborarea între autorități este esențială pentru asigurarea unui sistem judiciar echitabil și eficient.

Acest caz demonstrează că, în România, justiția este un pilon solid în lupta împotriva infracțiunilor, inclusiv a celor de o gravitate deosebită.”, a precizat Alina Gorghiu.

Foto descriptiv. Sursa foto: Playtech.ro

.Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Alina Gorghiu: Declaraţiile recente ale liderului USR Cătălin Drulă sunt nocive pentru statul de drept din România

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu | Italia | Ministrul Justiției

Ultimele articole