INFORMAȚII NOI
Ciripan Mihai-Mugur, fostul polițist local din Pitești, acuzat că a furat două telefoane mobile și un card pe care l-a folosit la mai multe magazine, a fost prezentat astăzi în fața instanței, iar procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a decis ca acesta să fie pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Pe durata acestei măsuri, fostul agent nu are voie să părăsească municipiul Pitești și nici să ia legătura cu persoana păgubită.
Cum a avut loc furtul?
Potrivit Parchetului de pe Lângă Tribunalul Argeș, în dimineața zilei de 15 august 2025, Ciripan Mihai-Mugur a profitat de faptul că bărbatul păgubit a lăsat plasa lângă mașină, nesupravegheată, în timp ce mergea la o ghenă de gunoi din apropiere, și a sustras din ea două telefoane mobile, precum și un portofel în care se aflau două carduri bancare, un card de combustibil și suma de 800 de lei.
Din cercetările efectuate şi probele administrate în cauză până la acest moment a rezultat faptul că, în dimineaţa zilei de 15.08.2025, persoana vătămată s-a deplasat la autoturismul proprietate personală ce se afla parcat în proximitatea domiciliului său din municipiul Pitesti, şi, lângă acesta, pentru o perioadă scurtă de timp, nesupravegheată, o plasă în care se aflau, alături de mai multe produse alimentare, două telefoane mobile şi un portofel din piele ce continea documente personale, două carduri bancare, un card de combustibil şi suma de 800 lei.
În timp ce persoana vătămată se deplasa către o ghenă de gunoi din apropiere, făptuitorul ar fi sustras din plasă, atât cele două telefoane mobile, cât şi portofelul.”, se arată în comunicatul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Argeș
După ce a furat cardurile, fostul polițist a folosit unul dintre ele pentru a face mai multe plăți frauduloase la magazine, în valoare de aproximativ 100 de lei. Apoi a încercat să vândă telefoanele furate în apropierea unui supermarket de pe strada Exercițiu, unde polițiștii l-au prins și au recuperat bunurile.
Din informaţiile obţinute ulterior de persoana vătămată şi confirmate prin mijloacele de probă administrate de lucrătorii de poliţie judicicară a rezultat că, prin utilizarea unuia din cardurile sustrase, s-au efectuat la data 15.08.2025 mai multe tranzactii (plăţi) la magazine alimentare.
De asemenea, având în vedere informaţiile obţinute pe linie poliţienească în sensul că o persoană intenţionează să vândă două telefoane mobile în zona unui supermarket de pe str. Exerciţiu, lucrători de poliţie s-au deplasat în zona respectivă, unde au identificat asupra numitului Ciripan Mihai-Mugur cele două telefoane mobile reclamate ca fiind sustrase, doar acestea fiind bunurile care au fost recuperate.”, se mai arată în comunicat.
Pentru administrarea de probatoriu, au fost obținute imaginile de supraveghere video de la mai multe unități comerciale, care surprind atât momentul furtului, cât și traseul și activitățile desfășurate de fostul polițist.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, fostul agent a mai fost condamnat în trecut pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Din cuprinsul fişei de cazier eliberate pe numele inculpatului a reieşit faptul că, anterior, printr-o sentinţă penală definitivă pronunţată în anul 2018, faţă de acesta s-a stabilit pedeapsa de 1 an inchisoare, dispunându-se amânarea aplicării pedepsei, pentru savârsirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Cercetările continuă pentru a stabili dacă fostul polițist a mai comis și alte fapte ilegale.
ȘTIREA INIȚIALĂ
A furat 2 telefoane și un portofel cu documente și bani! Fost polițist local din Pitești reținut
Un bărbat de 44 de ani din Pitești a fost reținut de polițiștii de investigații criminale, fiind acuzat de furt și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Din cercetările polițiștilor a reieșit că, în dimineața zilei de 15 august, individul ar fi sustras dintr-o plasă două telefoane mobile și un portofel ce conținea documente, carduri și suma de 800 de lei. Ulterior, bărbatul ar fi folosit unul dintre cardurile bancare pentru operațiuni financiare neautorizate.
Din cercetări s-a stabilit că în dimineața zilei de 15 august a.c., în jurul orei 08:00, o persoană, identificată în urma cercetărilor ca fiind un bărbat de 44 de ani, din Pitești, ar fi sustras dintr-o plasă două telefoane mobile și un portofel cu
documente, carduri și suma 800 de lei.
De asemenea, ulterior însușirii acestor bunuri, cel în cauză ar fi efectuat operațiuni financiare cu un card bancar ce se afla în portofelul sustras.”, transmite IPJ Argeș
La data de 1 septembrie, după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 2 septembrie să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională a bărbatului. Autoritățile reamintesc că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.
Potrivit argeșpress.ro, bărbatul reținut este M. M. C., fost polițist local, care la data comiterii faptei purta încă uniforma Poliției Locale Pitești. Totuși, acesta nu mai activa efectiv în cadrul instituției, fiind deja cercetat disciplinar pentru alte abateri.
În urma cercetării disciplinare, s-a decis desfacerea contractului de muncă începând cu 21 august, transmite sursa citată.
Nu este prima oară când fostul agent comite fapte reprobabile. În urmă cu câțiva ani, el s-a urcat băut la volan, a pierdut controlul mașinii și a lovit două autoturisme parcate. În urma verificărilor cu etilotestul s-a stabilit că agentul avea o alcoolemie de 0,94 alcool pur în aerul expirat.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, însă pagubele materiale au fost considerabile.
Foto: Adevarul.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro