INFORMAȚII NOI
Tânărul de 23 de ani a fost prezentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Argeșeanul a fost încarcerat.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Un tânăr de 23 de ani a ajuns după gratii pentru furt.
Potrivit IPJ Argeș, în noaptea de 8 spre 9 decembrie 2024, în jurul orei 03:30, tânărul ar fi pătruns prin efracție într-un magazin de telefonie din zona centrală a municipiului Pitești, de unde ar fi sustras două telefoane mobile și trei machete de telefoane.
Nu s-a mulțumit doar cu atât, iar în noaptea de 19 spre 20 ianuarie, în jurul orei 02:00, a pătruns din nou prin efracție în același magazin, iar de această dată ar fi furat 13 telefoane mobile.
Pe lângă faptele de furt, ancheta a relevat că tânărul ar fi condus un autoturism pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
Pentru administrarea probatoriului, pe 29 ianuarie, polițiștii piteșteni au efectuat o percheziție domiciliară la o adresă din județul Timiș, acolo unde tânărul locuia.
În urma activităților, prejudiciul a fost recuperat aproape în totalitate, iar băiatul de 23 de ani a fost dus la sediul poliției, pentru audieri.
După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 30 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Sfârșit groaznic! Tom Rotaru a murit căzând în gol de la etajul 4!