Jucătoarele de tenis Anca Todoni și Gabriela Ruse au acces în turul doi al calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului, după victorii convingătoare în primul tur.
Anca Todoni, clasată pe locul 110 mondial și favorită 12 în calificări, a trecut în prima rundă de Victoria Jimenez Kasintseva din Andorra, cu scorul 6-1, 4-6, 6-4. În vârstă de 20 de ani, Todoni a arătat un joc solid, reușind să se impună după un meci destul de echilibrat.
În turul 2 de calificare de la Melbourne, Todoni o va întâlni pe spanioloaica Leyre Romero Gormaz (22 de ani, locul 159 WTA).
De asemenea, Gabriela Ruse, ocupanta locului 125 WTA și favorită 15 în calificări, a avut o prestație impresionantă, învingând-o pe Leonie King (Elveția, locul 221 WTA) cu un categoric 6-1, 6-1. Meciul a durat doar 51 de minute, iar Ruse nu i-a oferit adversarei nicio șansă, avansând astfel fără emoții în turul doi.
În turul următor, Gabriela Ruse va întâlni învingătoarea dintre Anna-Lena Friedsam (locul 528 WTA) și Aliona Bolsova Zadoinov (locul 621 WTA).
În calificările de la Melbourne Park mai evoluează Ana Bogdan şi Miriam Bulgaru, care speră și ele să ajungă în turul doi.
Pe tabloul principal al turneului de la Melbourne se află deja trei jucătoare din România: Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian.
Foto: X/WTARomania/ Anca Todoni / Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Drifturi într-o parcare de pe Drumul Expres Piteşti – Craiova