Joi seara, Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș a celebrat, într-un cadru festiv, cu invitați de seamă, două decenii de activitate. Sala Diamond Ballroom a Ramada Pitești a găzduit ediția aniversară a Galei AOA Argeș, un eveniment care a reunit actori importanți ai mediului de afaceri și ai vieții publice.
Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș a fost fondată în data de 8 decembrie 2003, la inițiativa a 40 de societăți.
Suntem mândri să spunem că Asociația noastră este un pilon al comunității de afaceri din Argeș. Am contribuit la dezvoltarea economică a regiunii, am susținut inovația și am creat locuri de muncă. Ne așteaptă noi provocări și oportunități, iar împreună suntem pregătiți să le abordăm. Cu toții continuăm să ne angajăm să construim un mediu de afaceri prosper și sustenabil, care să contribuie la bunăstarea tuturor.”, a fost mesajul vicepreședintei AOA Argeș, Larisa Vlăsceanu, la deschiderea evenimentului, pe care l-a moderat alături de președintele executiv, Alex Șerban. Alături de aceștia a fost și președintele AOA Argeș, Marian Toma.
Printre cei care au sprijinit mediul de afaceri, dând dovadă de deschidere la dialog, este și primarul Cristian Gentea, care a primit o distincție în semn de recunoaștere a bunei colaborări.
Felicit Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș pentru participarea activă în proiectele comunitare în cei 20 de ani de existență! De succesul afacerilor și al investițiilor din domeniul privat depinde, în mare măsură, atractivitatea unui pol urban. Gala desfășurată în 14 decembrie a fost un eveniment care a celebrat eforturile constante ale mediului de business de a genera locuri de muncă, prosperitate.
În calitate de primar, m-am angajat să facilitez contactul permanent și dialogul între antreprenori și instituția publică pe care o reprezint, pentru a beneficia reciproc de schimbul de experiență și cunoștințe. Multe dintre propunerile oamenilor de afaceri sunt deja proiecte, multe în implementare, cărora li s-au alocat fonduri sau cărora li s-au găsit surse de finanțare. Împreună depășim provocările comune! Felicitări pentru toată activitatea din 2023, succes în 2024!, a fost mesajul transmis de către edilul Cristian Gentea.
Conducerea AOA Argeș a ținut să își arăte aprecierea și recunoștința și față de fostul președinte al acestei entități, omul de afaceri Virgil Dumitru, care a coordonat AOA Argeș timp de 8 ani, iar în acest sens i-a înmânat o plachetă aniversară.
AOA Argeș le oferă membrilor săi o rețea valoroasă de resurse, cunoștințe și oportunități de afaceri
AOA Argeș își dorește să se dezvolte și să crească cu noi și noi membri. Vicepreședintele Larisa Vlăsceanu a trasat misiunea AOA Argeș în următorii ani și a explicat care sunt beneficiile pe care le au cei care se alătură acestei organizații.
În acești 20 de ani, am demonstrat că suntem o forță colectivă puternică și cu fiecare nou membru putem face încă mai mult. Veți beneficia de o rețea valoroasă de resurse și cunoștințe, de oportunități de afaceri, dar, mai presus de toate, de o comunitate de oameni de afaceri dedicați care împărtășesc aceleași viziuni și valori.
Ne propunem să continuăm să influențăm pozitiv mediul de afaceri din Argeș, să fim motorul inovației și al dezvoltării economice, dar avem nevoie de voi pentru a face acest lucru. Cu fiecare membru nou, aducem în organizație o diversitate de experiențe, idei și energie, care ne vor ajuta să ne atingem obiectivele comune. Pentru că împreună suntem mai puternici!”, a declarat Larisa Vlăsceanu.
Licitație în scop caritabil. O minge semnată de Gică Hagi și un colier cu diamante puse în joc!
Gala AOA Argeș a avut și o componentă caritabilă. Au fost scoase la licitație două obiecte valoroase, iar fondurile strânse au fost direcționate către centrul „Deschidem Inimi” pentru achiziționarea de echipamente pentru terapie. În cadrul centrului sunt oferite servicii de terapie pentru copiii și adulții cu afecțiuni neuro-motorii, un loc în care aceștia găsesc cele mai noi terapii din țară și din străinătate.
Primul obiect licitat a fost donat chiar de către Larisa Vlăsceanu, o minge de fotbal, semnată de către cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, Gică Hagi. Prețul de pornire a fost de 8.000 lei și a ajuns la 15.000 lei, bani care vor merge către centrul „Deschidem Inimi” de la omul de afaceri Marian Cazacu (TBM Group). Al doilea obiect licitat a constat într-un colier din aur alb de 18 k, cu 6 diamante, oferit de Bijuteria Teilor. Pentru acesta licitația a pornit de la 4.000 lei și a ajuns la 8.000 lei.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Continental Fast Line încheie anul cu o creștere de 30% a serviciilor de transport persoane