ANM a emis o avertizare de cod galben de ploi și ninsori în care sunt vizate mai multe regiuni din țară.
În intervalul 30 septembrie – 1 octombrie, ora 10:00 este valabil un cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului.
Zonele afectate sunt Moldova, Dobrogea și estul Munteniei. În aceste zone se vor fi averse, iar mai ales prin acumulare
cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h.
Meteorologii anunță de asemenea că intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, vor mai fi pe parcursul zilei și în vestul și sud-vestul României.
Administrația Națională de Meteorologie a emis totodată și un cod galben de ninsori valabil până marți, 1 octombrie, ora 10:00.
Sunt anunțate ninsori dar și intensificări ale vântului la altitudini în general de peste 1700 m.
În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h.
O altă avertizare de cod galben de vânt puternic este valabilă până în ziua de miercuri, 2 octombrie, ora 10:00.
Zone afectate sunt: estul Munteniei, Moldova și Dobrogea.
În intervalul menționat, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și estul Munteniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…70 km/h, anunță meteorologii.
Amintim faptul că la Bâlea Lac, la peste 2000 de metri altitudine, fulgii de zăpadă au început să cadă încă de iduminică, 29 septembrie marcând prima ninsoare din acest sezon.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Bilanțul ploilor din ultimele 24 de ore! Argeșeni evacuați preventiv din calea apelor