INFORMAȚII NOI
Surse apropiate anchetei transmit că faptul că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliția Română.
Aceștia oferă informații utile, chiar în aceste momente.
Bărbatul de 37 de ani din Mureș care şi-ar fi ucis iubita, i-a dat foc şi apoi a dispărut este de negăsit. De zile întregi acesta este căutat în toată țara.
Căutările continuă, cetățenii fiinf rugați să sune la 112 în cazul în care îl văd.
ȘTIRE INIȚIALĂ, 8 iulie 2025
L-ați văzut?
Polițiștii desfășoară cercetări într-un caz în care Gânj Emil, în vârstă de 37 de ani, din județul Mureș, este bănuit de săvârșirea unei infracțiuni grave.
„Dacă îl vedeți, NU intrați în contact cu el!
Sunați de urgență la 112!”, transmit reprezentanții IPJ Argeș.
Potrivit presei naționale o locuință din județul Mureș a fost incendiată în această dimineața, cu o tânără în interior iar bărbatul din imagini ar fi suspect.
Cercetările au loc sub coordonarea directă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș
Oamenii legii mai transmit că această anchetă este una complexă în care urmează să se analizeze imaginile de pe camerele de supraveghere din zona comiterii faptei.
Video/ Foto: IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Ea este Anda, tânăra ucisă de fostul iubit. Un copil de 6 ani a rămas orfan