Gata vacanța! Elevii revin la școală, însă urmează o nouă minivacanță
După vacanța de Paște, elevii și copiii de grădiniță din întreaga țară se întorc de mâine, 28 aprilie, în bănci, pentru a începe ultimul modul de învățare al acestui an școlar. Însă, nu pentru mult timp pentru că urmează minivacanța de 1 mai.
Guvernul a stabilit ca și ziua de 2 mai să fie liberă pentru bugetari, inclusiv pentru cadrele didactice și elevi, astfel încât să se creeze o minivacanță de patru zile, între 1 și 4 mai. Practic, elevii vor avea cursuri doar trei zile în această săptămână, urmând să beneficieze din nou de timp liber.
Potrivit Hotărârii de Guvern: “Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabilește ca zi liberă. Pentru recuperarea zilei de muncă stabilită ca zi liberă potrivit (alin.1), instituțiile şi autoritățile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data 31 mai 2025, potrivit planificărilor stabilite prin acte administrative emise la nivelul fiecărei autorități şi instituții publice.”
Ziua de 1 mai 2025 este declarată zi liberă nelucrătoare, conform prevederilor art. 139 alin.(1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, vacanța de vară va începe oficial pe 20 iunie 2025, după încheierea cursurilor. Pentru anumite clase însă, finalul de an școlar vine mai devreme:
- Clasa a VIII-a: anul școlar se încheie pe 13 iunie.
- Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă: cursurile se încheie pe 6 iunie.
- Liceele tehnologice și școlile profesionale: anul școlar se încheie pe 27 iunie, având o durată de 37 de săptămâni de cursuri.
Noul an școlar 2025–2026 va începe pe 8 septembrie 2025.
Până atunci, elevii mai au de trecut câteva etape importante: finalizarea mediilor, examenele naționale pentru clasele terminale și, bineînțeles, bucuria ultimei vacanțe de vară.
Foto descriptiv: radiooltenia.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Pitești. Au intrat cu mașina în pom și au plecat de la locul accidentului