Un pas important pentru infrastructura de utilități din comuna Teiu: primăria a atribuit un contract de peste 3 milioane de euro pentru lucrările de execuție a rețelei de canalizare și epurare a apelor uzate menajere în satul Teiu. Investiția majoră este finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, cu o cofinanțare din bugetul local.
Valoarea exactă a contractului adjudecat este de 15.511.609,33 lei (fără TVA), iar lucrările vor fi realizate de firma omului de afaceri Cătălin Spătaru, desemnată câștigătoare în urma unei licitații publice la care au participat patru asocieri de firme. Printre ofertanți s-au numărat consorții conduse de companii din județul Argeș – General Trust și Top Line Construct –, dar și din zona Bucureștiului – Premium Windows & Construct şi Ecoagrovita.
Proiectul prevede o serie de lucrări complexe, printre care se numără construirea unei rețele de canale colectoare, a stațiilor de pompare a apelor uzate, a unei stații de epurare moderne, precum și realizarea de racorduri la canalizare pentru gospodării, branșamente de apă potabilă și conexiuni electrice pentru stațiile de pompare și epurare. De asemenea, va fi amenajat șantierul pentru desfășurarea lucrărilor.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: