Tânărul manager George Cusă coordonează activitatea unuia dintre cele mai mari și mai solide businessuri de pe piața construcțiilor argeșene, G&M Road Building Engineering.
În cei aproape 10 ani de activitate, G&M Road Building Engineering a cunoscut o dezvoltare sănătoasă, evoluând treptat, adaptându-se permanent la cerințele pieței și absorbind cu deschidere procesele de retehnologizare. Compania manageriată de George Cusă deține propriile stații de producție a sorturilor și a asfaltului, unități de construcție și logistică diversificată, cu o capacitate mare de lucru. Acest avantaj îi conferă nu doar un portofoliu de business puternic, dar mai mult, o dominantă constructivă pentru dezvoltarea de soluții pe toate liniile de execuție posibile, atât pentru produse, cât și transporturi de materiale.
În ultimii ani, George Cusă și-a diversificat afacerile, investind în agricultură, turism, dar și în zona de dezvoltare imobiliară.
Ce oportunități ați văzut între provocări?
Este dificil, dar nu chiar imposibil să faci business într-un mediu atât de imprevizibil. Însă, în orice criză există oportunități, iar noi am încercat să le identificăm și să le valorificăm. De exemplu, am accelerat digitalizarea unor procese interne, am început să accesăm și să atragem fondurile necesare și, mai ales, dacă vor fi demarate la timp programele de finanțare a investițiilor publice. E vorba de PNDL, „Anghel Saligny” – cum se va numi într-un final… Eu sper mult asupra Planului Național de Redresare și Reziliență. Dincolo de laudele oficiale, totul va depinde însă de contextul economic, de măsurile care se vor aplica la nivel național.”
Mediul de afaceri este motorul oricărei economii. După etapa prin care am trecut, cât de departe mai suntem de capacități de ReStart?
Categoric, dacă discutăm despre mediul de afaceri în ansamblu, nu cred că putem încă declara că traversăm o criză, există o oarecare stabilitate în sectoarele de business care au găsit soluții sustenabile pe termen lung. De aceea, cred că în lunile următoare sau la debutul anului viitor vom avea mai multe șanse de a putea vorbi de restart economic. Însă, ceea ce este sigur e că acest restart nu va fi unul brusc, ci unul treptat, care va depinde mult de strategia economică a fiecărei industrii.”
Care sunt pârghiile pe care le poate folosi un antreprenor în ziua de azi astfel pentru a-și menține oamenii aproape, implicați, motivați și în siguranță?
Un mediu de lucru prietenos și sigur, încurajarea rolului și a creativității, dezvoltarea continuă a abilităților angajaților și o remunerare corectă sunt pârghii esențiale pe care orice business trebuie să le aibă în vedere.”
Reprezentați o companie care este un reper pentru mediul de afaceri argeșean. Ce v-ați propus pentru perioada următoare?
Compania și-a câștigat de-a lungul timpului statutul de jucător important în industria construcțiilor, iar tot parcursul nostru de până acum ne obligă să ne menținem la același nivel de performanță. În perioada următoare ne vom concentra pe dezvoltarea unor noi direcții de business și punând în prim-plan digitalizarea și inovația.”, afirmă George Cusă.
Care este punctul dumneavoastră de vedere, ce înseamnă puternic în Argeș, ce îi califică pe oamenii de business să fie considerați puternici?
În opinia mea, puternici sunt cei care nu doar că supraviețuiesc acestor vremuri, ci reușesc să și evolueze. Oameni care știu să se adapteze, care găsesc soluții acolo unde alții văd doar probleme și care nu renunță la viziunea lor, indiferent de obstacole.
Businessul nu este despre stagnare, ci despre evoluție.”, mai adaugă George Cusă.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro