anchetaonline.ro

Gest simbolic în onoarea prof. univ. dr. Gheorghe Secară, fost rector al Universității din Pitești

de | 16.09.2025 19:10 | Județean, Lifestyle

La Centrul Universitar Pitești – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București s-a arborat drapelul în bernă, un gest simbolic care onorează personalitatea prof. univ. dr. Gheorghe Secară, rector al Universității din Pitești în perioada 2004–2008.
Centrul universitar Pitești transmite faptul că trupul neînsuflețit al profesorului universitar Gheorghe Secară a fost depus la Centrul Universitar Pitești, acolo unde colegi, foști studenți, prieteni și membri ai comunității au avut ocazia să-i aducă un ultim omagiu.
Gheorghe Secară s-a remarcat de-a lungul carierei sale prin profesionalism, rigoare și pasiune pentru cunoaștere, transmit reprezentanții universității.
Aceștia amintesc faptul că regretatul profesor a publicat lucrări și manuale universitare de referință, a coordonat proiecte academice importante și a format numeroși specialiști care astăzi duc mai departe valorile și exigențele insuflate de el.Totodată, în perioada mandatului său de rector, Universitatea din Pitești a cunoscut „o etapă de consolidare și modernizare, dezvoltând programe noi de studiu și întărindu-și legăturile cu mediul economic și cultural.”
Profesorul Secară a fost, de asemenea, un promotor al colaborărilor internaționale și schimburilor educaționale iar moștenirea lăsată de regretatul profesor se regăsește în generațiile de absolvenți formați sub îndrumarea sa, în proiectele universitare pe care le-a inițiat și în respectul de care se bucură în rândul comunității academice.
„Comunitatea academică păstrează vie amintirea unui profesor dedicat și a unui om care și-a pus întreaga energie în slujba educației.”
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole