Primarul orașului Topoloveni, Gheorghiță Boțîrcă, a vorbit despre importanța lucrărilor de punere în siguranță a Barajului Vidraru, evocând atât amintiri personale din anii ’70 și ’80, cât și semnificația strategică și emoțională a acestui obiectiv pentru România. Într-un mesaj presărat cu umor și sinceritate, edilul subliniază că este esențial să nu ignorăm pericolele și să apreciem eforturile de întreținere ale unei construcții monumentale care „trebuie să dăinuie”.
Aceste declarații ale primarului de la Topoloveni, vin în contextul unui nou val de fake news ce a umplut rețelele de socializare. Informația falsă se referea la faptul că frrancezii seacă Vidraru ca să pună mâna pe aurul de la fundului lacului. Evident, o informație falsă care încă se rostogolește, în prezent, pe rețele sociale despre lucrările care au loc la Barajul Vidraru.
Barajul Vidraru se golește pentru prima dată după 50 de ani, iar lucrările sunt necesare pentru a-i evalua starea, dar și pentru a-l moderniza, susțin autoritățile.
„Și ursul râde când aude că se spune că va fi mâncat de somni de până la 200 de kilograme. Până ieri, ONG-urile se luptau pentru o fâță de pește, Aspretele, pe care nu l-a văzut nimeni. Acum, somnul ”rațiunii” zămislește monștri care ar trăi în ape lipsite de oxigen și, în drumul lor pe fundul barajului, ar păstori rezerve de putere și aur.
Chiar credeți că este posibil și necesar să înnebunim cu toții pentru reparații și intervenții de securitate la Barajul Vidraru?”, se întreabă retoric primarul Gheorghiță Boțîrcă.
„Să ne rugăm să dăinuie”
Mai departe primarul orașului Topoloveni, Gheorghiță Boțîrcă, își exprimă susținerea față de lucrările de punere în siguranță a Barajului Vidraru, un obiectiv strategic al României. Retrăind momente tensionate din anii ’70 și ’80, edilul subliniază importanța intervențiilor actuale, dar și valoarea simbolică și tehnică a uneia dintre cele mai impresionante construcții inginerești din țară.
”În primăvara anului 1975 s-a dat alarma că sunt probleme la Barajul Vidraru. Am avut oportunitatea de a-i vedea în acțiune pe toți cei responsabili din Guvern și din Securitate, în cadrul unei acțiuni de evaluare a unei situații de urgență și a stării de alertă create.
Au trecut 50 de ani și, sincer, fără să fiu specialist, mă bucur că se face o intervenție de punere în siguranță a unui obiectiv de importanță strategică.
În anul 1983 am avut o mare problemă cu familia mea și cu finii noștri: eram într-o șalupă cu 6 adulți și 5 copii, cazați la Cumpăna, și serveam masa de prânz la Casa Argeșeană. M-am apropiat foarte mult de baraj în perioada de uzinare și am fost nevoit să lupt cu turbioane de apă pentru a ieși din zonă – a fost o perioadă lungă și grea de luptă.
Am avut noroc că am reușit să mă descurc și să mă bucur de viață și siguranță până acum. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și mă bucur de fiecare dată când aud că se face ceva bun pentru noi toți.
Să ne bucurăm de tot ceea ce a reprezentat și să ne bucurăm împreună de tot ceea ce reprezintă această lucrare frumoasă și monumentală a românilor, și să ne rugăm ca ea să dăinuie în continuare”, a afirmat primarul orașului Topoloveni, Gheorghiță Boțîrcă.
Foto descriptiv. Sursă foto: energie.gov.ro și editia tiparita
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: