FC Argeș a pierdut în această seară, pe stadionul din Mioveni, în fața celor de la U Cluj, scor 0-1, în ultimul meci al etapei cu numărul 2 din play-off-ul SuperLigii României.
Prima mare ocazie a meciului le-a aparținut celor de la U Cluj. . În minutul 10, Macalou a pătruns în careul piteștenilor și a șutat la colțul lung, dar mingea a fost deviată de coechipierul său Lukic și a ieșit în aut.
De asemenea, piteștenii puteau deschide scorul în minutul 45+4, însă Sadriu nu a reușit să împingă mingea în plasă după o centrare a lui Vadim Rață. Scorul la pauză a rămas 0-0.
În minutul 71, Robert Moldoveanu a fost foarte aproape de a marca pentru FC Argeș, însă execuția sa din foarfecă a trimis mingea pe lângă poartă.
Decisiv a fost minutul 82, când portarul piteștenilor, Cătălin Căbuz, a ratat o degajare după o pasă a lui Borța, iar mingea a intrat direct în poartă. FC Argeș a mai încercat să egaleze în minutul 90, prin Oancea, dar șutul său a lovit transversala.
Clasamentul din SuperLiga României, la finalul etapei cu numărul 2 din play-off
Potrivit digisport.ro, în urma acestei partide, U Cluj urcă pe primul loc în play-off, cu 33 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova, iar FC Argeș rămâne pe locul 5, cu 28 de puncte.

FC ARGEŞ: Căbuz – Garutti, M. Tudose, Sadriu (Luckassen 87) – Tofan (Oancea 74), V. Raţă, Rober Sierra, Borţa (Micovschi 87) – I. Radescu (R. Moldoveanu 46), Ricardo Matos, Bettaieb. ANTRENOR: Bogdan Andone
UNIVERSITATEA CLUJ: Gertmonas – Mikanovic, I. Cristea, Coubiş, Chinteş (El Sawy 39) – Bic – Drammeh (Codrea 87), Nistor (Fabry 72) – Macalou (Stanojev 87), Lukic, O. Mendy (Miguel Silva 39). ANTRENOR: Cristiano Bergodi
Arbitri: Marcel Bîrsan – Radu Adrian Ghinguleac, Ionuţ Traian Neacşu
Arbitri VAR: Iulian Dima – Claudiu Marcu
Sursă foto: captură foto digisport.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Primul loc de muncă, subvenționat de stat pentru 28.000 de tineri











