Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia că miercuri, 1 octombrie 2025, începând cu ora locală 00:01, este preconizată declanșarea unei greve generale care va afecta mai multe sectoare de activitate la nivelul întregii țări, pentru o perioadă de 24 de ore.
În acest context, se pot înregistra perturbări semnificative în domeniul transportului public rutier, feroviar, maritim și aerian.
MAE recomandă cetățenilor români să verifice din timp orarele mijloacelor de transport și să consulte website-urile oficiale ale companiilor de transport pentru eventualele anulări sau întârzieri.
În ceea ce privește transportul aerian, călătorii sunt sfătuiți să se informeze cu privire la programul zborurilor și să mențină legătura cu companiile aeriene și agențiile de turism pentru detalii privind posibile întârzieri sau anulări ale curselor. De asemenea, informații actualizate pot fi consultate și pe paginile web ale aeroporturilor din Grecia.
MAE avertizează că greva ar putea afecta și alte domenii, în special sănătatea, învățământul și serviciile publice, provocând perturbări temporare în funcționarea acestora.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728875; +302106728879 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088. De asemenea, cei care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefoanele de urgență ale Ambasadei României la Atena: +306978996222 și Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.
MAE recomandă și consultarea paginilor web:
- https://www.mae.ro (Sfaturi, alerte de călătorie),
- https://atena.mae.ro și https://salonic.mae.ro/.
De asemenea, cetățenii români care călătoresc în Republica Elenă pot accesa aplicația digitală „mAIGreece”, realizată de către Ministerul elen al Turismului, disponibilă și în limba română, la adresa: https://www.gov.gr/en/upourgeia/upourgeio-tourismou/tourismou/maigreece.
FOTO: Freepik @user16172657/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro