GREVĂ CFR! Niciun tren din țară nu va circula pâna la ora 9!

de | 15.09.2023 08:59 | Eveniment, Știri

Este grevă CFR!

Peste 17.000 de angajați din cadrul CFR participă la greva de avertisment care se desfășoară astăzi, vineri, între orele 07.00 și 09.00.

Așadar, între cele două ore, niciun tren din țară nu va circula.

Așadar, aceștia vor să atragă atenția asupra lipsei contractelor colective de muncă, a salariilor mult prea mici și a fondurilor insuficiente pentru investiții. Astfel, blocajul feroviar la nivel național vine asupra bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pe anul în curs, de care angajații se plâng.

Așadar, trenurile nu vor circula vineri, între orele 7.00 şi 9.00. Federația Națională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane organizează o grevă de avertisment, care va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative.

CFR Călători a informat că, urmare a adreselor oficiale pe care le-a primit din partea Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane și a Alianței Sindicale a Federațiilor Drum de Fier – Elcatel, în ziua de vineri, 15 septembrie, între cele două ore menționate anterior, urmează să aibă loc o grevă de avertisment cu încetarea lucrului, iar această acțiune va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative, atât în circulația trenurilor de călători, cât și a trenurilor de marfă, potrivit Antena 3 CNN.

 

sursă foto Economedia

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Bani de la stat pentru motorina folosită în agricultură

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: CFR Călători