Orașul Mioveni se face remarcat pe scena sportivă internațională prin performanța Giuliei Olteanu, polițistă locală și sportivă legitimată la CS Darts Mioveni, care a reprezentat România la Campionatul Mondial de Darts – WDF World Cup 2025 din Coreea de Sud. Clasarea sa între cele mai bune 64 de jucătoare din lume confirmă valoarea și ascensiunea sa în acest sport.
Giulia Olteanu, polițistă locală în Mioveni și sportivă legitimată la CS Darts Mioveni, a reprezentat România la Campionatul Mondial de Darts – WDF World Cup 2025, desfășurat în această săptămână în Coreea de Sud.
”Sportiva noastră a reușit o calificare impresionantă între cele mai bune 64 de jucătoare din lume, după ce a învins-o cu 4-1 pe Sabina Hoor din Luxemburg. În runda următoare, Giulia Olteanu a fost învinsă de o sportivă din Germania, însă performanța sa rămâne remarcabilă și onorează orașul nostru”, transmit cei din administrația locală din Mioveni.
Legitimată la CS Darts Mioveni din octombrie 2017, Giulia Olteanu este triplă campioană națională și se află la a șasea selecție în echipa națională feminină. Pe plan internațional, a obținut rezultate valoroase, printre care locul al III-lea la TIDO 2025, confirmând parcursul său ascendent și potențialul de a aduce noi rezultate pentru România.
Alături de ea s-a aflat și Costin Spânu, președintele Federației Române de Darts, team manager al echipei naționale masculine, fondator și sportiv al CS Darts Mioveni încă de la înființarea clubului.
Conducerea Primăriei orașului Mioveni îi felicită pe Giulia Olteanu și pe Costin Spânu pentru rezultatele obținute și le urează mult succes în competițiile viitoare!
Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni (Foto credit: Federația Română de Darts).
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: