Opoziția parlamentară a depus în plenul Senatului trei moțiuni simple care vizează politica externă, apărarea și educația. Inițiativa aparține partidelor AUR și PACE – Întâi România și fusese anunțată încă din perioada vacanței parlamentare. Documentele urmează să fie dezbătute și supuse votului luni, de la ora 16:00.
Prima moțiune este îndreptată împotriva ministrei Oana Țoiu și critică poziția Guvernului în negocierile europene privind acordul comercial cu statele Mercosur. Moțiunea este semnată de 47 de senatori. Aceasta a fost prezentată în plen de liderul grupului AUR, Petrișor Peiu. A doua moțiune îl vizează pe ministrul Apărării, Radu Miruță. Inițiatorii reproșează declarații publice considerate neinspirate și lipsa unei strategii coerente în domeniul securității, susținând că acestea pot afecta credibilitatea României pe plan extern. Este susținută de 41 de senatori și a fost introdus de liderul grupului PACE – Întâi România, Dorin Petrea. Cea de-a treia moțiune îl are ca țintă pe premierul Ilie Bolojan, în calitatea sa de ministru interimar al Educației. Documentul critică modul de gestionare a problemelor din învățământul universitar și impactul măsurilor bugetare asupra studenților. Moțiunea a fost semnată tot de 41 de senatori și depusă de Ninel Peia din partea PACE – Întâi România.
Deși moțiunile simple nu duc automat la demiteri, ele reprezintă un semnal politic puternic și pot amplifica presiunea asupra Executivului.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Mihai Coteț
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Adrenalina baschetului și magia tehnologiei într-o experiență unică la Pitești Arena!













