Dacă ai rude sau prieteni care locuiesc în București și care se află în dificultate financiară, proiectul „Bebe de București are hăinuțe” poate fi soluția. Dacă venitul familiei este sub 4.000 de lei pe lună și au copii cu vârste între 0 și 12 ani, aceștia pot beneficia de haine gratuite, oferite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului București (DGASMB).
Hainele oferite prin acest proiect sunt donate de către bucureșteni și sunt curate, de calitate și adaptate fiecărui sezon. Scopul principal al inițiativei este de a sprijini familiile aflate în dificultate, dar și de a promova economia circulară, prevenind risipa și protejând mediul.
Dacă știți familii care stau în București și ar avea nevoie de acest ajutor, contactați Centrul „Bebe de București are hăinuțe” prin email la adresa bebedebucurestiarehainute@dgas.ro sau la numărul de telefon 021.314.23.15.
Centrul „Bebe de București are hăinuțe” este situat pe Bulevardul Regina Elisabeta nr.75, sector 5 și este deschis de luni până joi, între orele 8:00 şi 17:00, zilele de vineri sunt dedicate exclusiv colectării donaţiilor.
Detaliile și condițiile de acordare a produselor donate sunt disponibile și pe site-ul oficial al DGASMB: https://www.dgas.ro/project/bebe-de-bucuresti-are-hainute/.
Foto: Facebook Nicușor Dan
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
HUB-ul MAI – accesat de peste 22,7 milioane de români din țară și din străinătate