Imagini șocante au fost surprinse aseară în Marea Britanie. O familie de români a pornit un adevărat război cu forțele de ordine pe străzile din Leeds.
Totul a pornit în clipa în care Serviciile Sociale au decis să le ia cinci dintre copii.
Potrivit antena3.ro, familia de români a ajuns în atenţia serviciilor sociale după ce mezinul familiei, un bebeluș de șapte luni, a ajuns la spital cu o lovitură la cap, iar medicii au alertat autorităţile.
Momentul în care mama şi copiii sunt luaţi din casă şi băgaţi în dube de polițiști a fost filmat, înregistrarea fiind publicată pe rețelele de socializare.
Supărat, tatăl a pus mâna pe telefon, și-a sunat rudele și a pornit un adevărat scandal. Sute de oameni s-au bătut cu forţele de ordine în stradă.
Conflictul a luat amploare după ce o mulțime furioasă, din care pare că făceau parte și români, a distrus și răsturnat o mașină de poliție și a dat foc unui autobuz.
Vezi scenele violente AICI.
Tatăl copiilor imploră acum autoritățile să îi aducă copiii înapoi: „Vă rog să-mi aduceți copiii înapoi. Îi vreau înapoi. De ce să-mi ia copiii? Ne-au fost luați”.
Din fericire, nu au fost raportate persoane rănite, doar distrugeri.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis, astăzi, că este în legătură cu familia de români implicată în acest incident. Potrivit MAE, Consulatul General al României la Manchester le-a recomandat românilor „să respecte instrucțiunile autorităților locale și să-și păstreze calmul”.
Foto: Capturi de ecran X @TPointUk / Tiktok Live
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Mesaj impresionant pentru pompierii argeșeni de la proprietarul casei din Băiculești care a luat foc