Horațiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină a ajuns în România, împreună cu fiul și nepotul său. Aceștia au fost aduși din Dubai cu un avion care a aterizat pe aeroportul din Otopenu la ora 16:08.
Potra a fost așteptat la aeroport de iubita și de cumnata lui.
Amintim faptul că mercenarul Horațiu Potra este trimis în judecată în România pentru tentativă de lovitură de stat.
„La data de 20 noiembrie 2025, o escortă a Poliției Române a adus în țară 3 persoane, urmărite internațional, pe numele cărora au fost emise mandate de arestare preventivă.
Astfel, polițiștii au adus în țară un bărbat, de 55 de ani, din județul Sibiu, urmărit internațional pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive. Acesta a fost adus din Emiratele Arabe Unite, având emis pe numele său, de către Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Penală, un mandat de arestare preventivă.
De asemenea, au fost aduși în țară alți doi bărbați, de 19 și 31 de ani, ambii din județul Sibiu, urmăriți internațional pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, având emise pe numele acestora mandate de arestare preventivă.
Persoanele în cauză urmează a fi introduse în unități de Arest, în vederea executării mandatelor.”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Horațiu Potra a declarat că dorește să revină în țară pentru a-și demonstra nevinovăția în fața autorităților.
Amintim că cei trei au fost arestați la finalul lunii septembrie, pe aeroportul din Dubai, în timp ce se pregăteau să zboare spre Moscova.
Foto: gds.ro
Mai multe informații despre acest subiect puteți citi pe anchetaonline.ro
Judecătorii i-au respins lui Horațiu Potra cererea de anulare a mandatului de arestare













