Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, închis mai devreme din cauza căldurii

de | 13.03.2025 23:31 | Național, Lifestyle

Pentru prima dată în ultimii 18 ani, Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac a fost închis cu aproape o lună mai devreme decât era planificat, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. În ultimele zile, zona montană din Munții Făgăraș a fost afectată de un val de căldură, vânt puternic și ploi, fenomene care au dus la deteriorarea iremediabilă a construcției de gheață.

Într-un comunicat transmis de reprezentanții hotelului și citat de Agerpres, patronul Arnold Gunter Klingeis a explicat că temperaturile ridicate au făcut imposibilă menținerea hotelului deschis până la 10 aprilie, așa cum era programat.

Efectele dramatice ale fenomenului de încălzire globală se simt, în mod special la noi, la peste 2.000 de metri altitudine, unde în această perioadă a anului ar trebui să fie între 3 și 4 metri de zăpadă cu temperaturi constante sub pragul înghețului. Condițiile meteorologice extreme pentru această perioadă a anului au afectat iremediabil Hotelul de Gheață, care în dimineața zilei de miercuri, 12 martie, a fost definitiv închis pentru sezonul 2025. Este pentru prima dată, din cele 18 ediții de până acum, când suntem nevoiți să închidem Hotelul de Gheață, din cauza condițiilor meteorologice, provocate de schimbările climatice, înainte de 10 aprilie. Este o realitate tristă care confirmă evident evoluția rapidă a fenomenului. Arată în același timp importanța de a căuta soluții și măsuri pentru implementarea prevederilor asumate la convenția de la Paris cu privire la evoluția fenomenului schimbărilor climatice – globale’, a declarat patronul Hotelului de Gheață, Arnold Gunter Klingeis, potrivit sursei citate.

Odată cu închiderea prematură a Hotelului de Gheață, acesta face apel la autorități să deschidă mai devreme, de la 1 mai, circulația pe Transfăgărășan, între Bâlea Cascadă și Piscul Negru.

În acest context, facem apel către autoritățile centrale să întreprindă demersuri pentru a face circulabil Transfăgărășanul pe tronsonul cuprins între Bâlea Cascadă și Piscul Negru, începând de la 1 mai 2025, pentru a oferi turiștilor care vizitează țara noastră deosebita experiență de a circula cu propria mașină pe celebrul Transfăgărășan’, a mai spus Arnold Gunter Klingeis.

Sursa foto: balealac.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

e-SIGUR nu iartă! Aproape 1.000 de șoferi sancționați pentru viteză

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole