INFORMAȚII NOI
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – ”Mângâietoarea” de pe Muntele Athos se află momentan la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Trivale.
Credincioșii din zonă se pot închina la ea până mâine, 30 septembrie, în jurul prânzului apoi aceasta va fi dusă în cartierul Găvana, la biserica Sf. Mucenic Pantelimon, acolo unde va fi până marți, 3 octombrie 2023.
Trebuie precizat faptul că luni, 2 octombrie la biserica Spitalului Judetean din Pitesti va avea loc al doilea hram, Sfantul Ciprian.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Veste bună pentru toți credincioșii din Pitești. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – ”Mângâietoarea” – de la Vatopedu (Muntele Athos) se află pentru câteva zile la biserica Mavrodolu.
Reprezentanții parohiei Mavrodolu anunță credincioșii că se vor putea ruga lă icoana făcătoare de minuni până pe 25 septembrie.
Reamintim faptul că la începutul acestei luni, Icoana Maicii Domnului a mai fost adusă în Pitești, la Biserica “Sfântul Gheorghe”, acolo unde credincioșii au așteptat și pe vreme bună dar și în ploaie, la coadă, să intre să se roage.
Icoana Maicii Domnului – cea numita “Paramythia”, adică “Mângâietoarea” sau “Ocrotitoarea”,este o frescă din secolul al XIV-lea, care s-a aflat pe zidul exterior al bisericii mari a Mănăstirii Vatoped.
Potrivit celor de la doxologia.ro, după săvârşirea minunii din 21 ianuarie 1320, când a salvat obştea şi mănăstirea de la pieire, icoana a fost strămutată în stânga katholikonului, într-un paraclis închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
În Sfântul Munte există o rânduială: cheile de la poarta mănăstirii se aşază la icoana Maicii Domnului, arătând astfel purtarea de grijă şi egumenia Maicii Domnului în mănăstirile aghiorite. De altfel, poarta mănăstirilor aghiorite se deschide la răsăritul soarelui şi se închide la apus, când portarul dă cheile stareţului, iar stareţul le aşază la icoana Maicii Domnului.
O copie în mărime naturală a icoanei Maicii Domnului „Mângâietoarea”.există și la noi în țară, la Mănăstirea Lupşa din judeţul Alba,
De pe doxologia.ro mai aflăm că la Mănăstirea Vatoped sunt păstrate cele mai multe icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, acestea fiind cunoscute sub diferite denumiri.
Acestea sunt:
- „Vimatarissa”, adică „Altarița”,
- „Paramythia”, adică „Mângâietoarea”,
- „Pantanassa”, adică „Vindecătoarea de cancer”,
- „Elaiovrytissa”, adică „Izvorâtoarea de untdelemn”,
- „Antifonitria”, adică „Împotriva glăsuitoarea”,
- „Esfagmeni”, adică „Cea Înjunghiată”
- Pyrovolitheisa”, adică „Cea Împușcată”.
UPDATE, 28 SEPTEMBRIE:
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului se află în prezent la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Pitești.
Biserica se află în cartierul Trivale, la complexul II, în apropierea pădurii Trivale.
Preotul paroh al bisericii a anunțat faptul că șederea icanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului – ”Mângâietoarea” va fi până sâmbătă, 30 septembrie în jurul prânzului.
Foto: doxologia.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: