Mihai Săbăreanu, managerul Spitalului Penitenciar Mioveni, a postat în urmă cu puțin timp imagini noi cu fiul său, Andi, realizate înainte ca tânărul să intre într-o intervenție chirurgicală, parte a luptei sale împotriva cancerului.
Vă reamintim că, la doar 18 ani, Andi Săbăreanu, elev în clasa a XII-a, a Colegiului Alexandru Odobescu din Pitești, a fost diagnosticat cu cancer (Sarcom Ewing), o formațiune tumorală de 28 cm, la coapsa dreapta, formațiune maligna, invazivă.
Adolescentul a început de vreme bună chimioterapia, iar acum înaintează în planul de tratament prin această intervenție chirurgicală.
Totalitatea procedurilor în care adolescentul de 18 ani va fi implicat:
- chimioterapie;
- chirurgie femur drept;
- proteza înlocuitoare femur drept;
- recuperare în centre specializate;
- imunoterapie.
Eroul nostru, eroul vostru…tocmai ce a intrat în sala de operați, zâmbind pentru o nouă etapă.
La fel de motivat, extrem de pozitiv, cu Dumnezeu în suflet și nădejdea că totul va fi bine.
Nu ne rămâne decât să ne rugăm..
Revenim cu detalii. ”, este mesajul postat de tatăl său în cursul zilei de azi.
Și noi putem crește șansa lui Andi. Costurile estimate ale procedurilor se ridică la suma de 300.000 euro.
Cei care pot să ajute o pot face donând în sprijinul lui Andi:
Nume: SABAREANU LAURENTIU MIHAI
IBAN: RO39BTRL00301201786686XX
*
Nume: SABAREANU LAURENTIU MIHAI
IBAN: RO36BTRLEURCRT0078668601
*
Nume: Mihai Sabareanu(Revolut)
IBAN: RO95BREL0005551637930100.
Foto: Facebook Mihai Săbăreanu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro