Președintele PNL Argeș, deputatul Alina Gorghiu, trage un semnal de alarmă după apariția în mediul online a unor imagini cu violențe grave între minori, petrecute în Costești. Aceasta cere intervenția urgentă a Inspectoratului Școlar Județean Argeș și avertizează că lipsa reacției timpurii poate duce la tragedii, subliniind nevoia de psihologi în școli și de instituții care să acționeze înainte ca violența să escaladeze.
”Costești, Argeș!
Circulă în online imagini cu violențe grave între minori, petrecute în Costești. Nu sunt „simple bătăi între copii”, ci semnale clare de risc, care nu pot fi ignorate.
Inspectoratul Școlar Județean Argeș trebuie să analizeze urgent aceste filmări și să ia măsuri concrete. Școala nu poate deveni spectator, iar reacția nu poate veni doar după ce imaginile ajung virale.
Costești nu e junglă. Copiii de acolo trebuie să devină adulți responsabili, nu să învețe că violența e tolerată sau trecută cu vederea”, a punctat în deschiderea mesajului deputatul PNL de Argeș, Alina Gorghiu.
”Avem nevoie de psihologi în școli, nu doar de anchete după tragedii”
Președintele PNL Argeș, deputatul Alina Gorghiu, avertizează că violențele între minori, precum cele apărute recent la Costești, pot degenera rapid în tragedii dacă statul nu intervine la timp. Aceasta respinge ideea înăspririi Codului penal pentru copii și susține că soluțiile reale sunt prevenția, prezența psihologilor în școli și instituții funcționale care să acționeze înainte ca agresiunile să escaladeze.
”Ce vedem la Costești este exact drumul care, lăsat nesupravegheat, duce la tragedii. Am văzut unde se poate ajunge la Cenei: de la conflicte și agresiuni repetate între minori, la moartea unui copil. Între violență și omor, uneori, diferența e un singur pas și o lipsă totală de intervenție.
România nu are nevoie de un Cod penal mai dur pentru copii. România are nevoie de un stat care să funcționeze înainte de crimă. Avem nevoie de psihologi în școli, nu doar de anchete după tragedii. Avem nevoie de DGASPC-uri cu autoritate reală, nu doar pe hârtie. Avem nevoie de centre specializate reale, nu de soluții improvizate sau inexistente”, a mai precizat deputatul liberal de Argeș.
”Dacă ignorăm aceste clipuri, doar așteptăm următoarea tragedie”
MAi departe, deputatul PNL de Argeș, Alina Gorghiu, avertizează că ignorarea imaginilor cu violențe între minori poate duce inevitabil la noi tragedii. Deși doi dintre agresori au fost reținuți, aceasta subliniază că soluțiile reale trebuie să vină înainte de intervenția penală, prin prevenție, sprijin psihologic și implicarea instituțiilor responsabile.
”Dacă ignorăm aceste clipuri, doar așteptăm următoarea tragedie.
PS înțeleg ca doi dintre agresori au fost reținuți. Soluțiile de rezolvare a problemei însă sunt înainte de reținere sau arestare, acestea ar trebuie să fie ultimele măsuri, așa cum spun în text!”, a mai punctat președintele PNL Argeș, deputatul Alina Gorghiu.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB ALina Gorghiu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Platformă cu asasini la comandă, plătiți cu criptomonede. Doi români, suspectați













