Impact frontal între două TIR-uri pe A1! Trei persoane au ajuns la spital

de | 20.09.2024 21:57 | Național, Eveniment

Un grav accident rutier a avut loc în dimineața zilei de astăzi, 20 septembrie,  pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, la kilometrul 225, în zona localității Boița, județul Sibiu.

Două TIR-uri s-au ciocnit frontal, după ce unul dintre șoferi a pătruns pe contrasens.

 Este vorba despre o coliziune frontală între două ansambluri TIR, după ce, pe fondul neatenţiei în conducere, şoferul ansamblului condus spre A1, un clujean în vârstă de 32 de ani, a pătruns pe contrasens şi a lovit ansamblul condus spre DN 7.”, transmite IPJ Sibiu

Mai multe ambulanțe au fost mobilizate la locul accidentului și au asistat 4 persoane, dintre care 3 au fost transportate la spital.

Printre victime se află şi un adolescent de 17 ani, care a suferit un traumatism la faţă, fiind transportat la Spitalul Clinic de Pediatrie.

Alţi doi bărbaţi, unul de 32 de ani, celălalt de 43 de ani, au suferit traumatisme şi contuzii diverse, fiind transportaţi la UPU Sibiu.

Echipajele medicale au evaluat medical 4 persoane dintre care una a refuzat transportul la spital, rămânând însoțitor pentru una dintre cele 3 victime care merge la CPU Luther, este vorba de un minor de 17 ani preluat de SMURD cu traumatism facial. Al doilea echipaj SMURD a preluat un bărbat în vârstă de 32 de ani care a suferit multiple contuzii și este transportat la UPU Sibiu. Echipajul SAJ a preluat un alt bărbat de 43 de ani, cu traumatism abdominal și îl transporta la UPU Sibiu”, a precizat ISU Sibiu.

Din cauza accidentului, circulația rutieră a fost deviată pe DN 7, către localitatea Tălmaciu, județul Sibiu.

Foto: turnulsfatului.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un nou cutremur în România! Cât de puternic a fost seismul

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: autostrada A1 | Deva | Sibiu