Nicio zi fără accidente pe DN 7.
Un nou eveniment rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 7, în zona localității Budești, în apropierea intersecției cu Curtea de Argeș.
Din primele informații, două autoturisme s-au ciocnit violent. Unul dintre ele tracta o remorcă.
Din fericire, în urma evenimentului nu au fost persoane rănite, însă, una dintre mașini a suferit avarii serioase în partea din față.
La fața locului se află polițiștii, iar traficul în zonă se desfășoară îngreunat.
Drumul care ucide: DN7, sute de accidente și zeci de vieți pierdute
Polițiștii rutier trag un semnal de alarmă în ceea ce privește Drumul Național 7, unul dintre cele mai circulate drumuri din România.
Potrivit datelor oficiale, în cursul anului 2025, pe DN7 au avut loc nu mai puțin de 286 de accidente rutiere. Din nefericire, 25 de persoane și-au pierdut viața în urma acestor evenimente rutiere, iar 373 au fost rănite.
Potrivit Poliției Sibiu, principale cauze ale accidentelor de pe DN 7 au fost: neacordarea de prioritate vehiculelor – 43 de cazuri, nerespectarea regimului legal de viteză – 34, distragerea atenției la volan – 26, adormirea la volan – 16 și indisciplina pietonală – 15.
Statisticile mai arată că cele mai multe accidente au loc vinerea, între orele 14:00 și 18:00, atunci când traficul este intens, iar oboseala conducătorilor auto se accentuează.
Autoritățile fac apel la toți participanții la trafic să adopte un comportament responsabil, să respecte regulile de circulație și să circule cu prudență.
Sursă foto: Trafic Vâlcea
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident în Mediaș. Piteșteancă de 31 de ani, lovită pe trecerea de pietoni












