David Popovici a încheiat în forță participarea la Campionatul European U23 de la Samorin, în Slovacia, reușind o performanță de excepție în proba regină a înotului – 100 de metri liber.
Potrivit news.ro, sportivul legitimat la CS Dinamo a obținut medalia de aur, cu un timp extraordinar de 46,71 secunde.
Timpul reuşit de român reprezintă un nou record european al probei și este al doilea din istorie, fiind depășit doar de chinezul Pan Zhanle, care deține recordul mondial cu 46,40 secunde.
David Popovici – AUR la 100 de metri liber și nou record european! 46,71 secunde la Campionatul European U23 de la Samorin (Slovacia) – AL DOILEA TIMP DIN ISTORIE în proba regină!
David Popovici a încheiat participarea la Europeanul U23 de la Samorin în stil de mare campion, cu un super-rezultat în proba regină a înotului. Valorosul sportiv de la Dinamo s-a impus la 100 de metri liber cu un timp de 46,71 secunde: personal best, record european și AL DOILEA TIMP DIN ISTORIE, după recordul mondial al lui Pan Zhanle (46,40).”, transmit reprezentanții clubului CS Dinamo București
În finala de la 100 m liber, podiumul a fost completat de croații Jere Hribar, care a încheiat cursa în 48,33 secunde, și Toni Dragoja, cu 48,67 secunde. Celălalt român prezent în finală, Patrick-Sebastian Dinu, s-a clasat pe locul 7, cu timpul de 48,87 secunde.
Pentru David Popovici, aurul de la 100 de metri liber este a treia medalie cucerită la competiția de la Samorin, după aurul la 200 de metri liber și bronzul la 50 de metri liber.
România a bifat încă o reușită importantă prin Denis-Laurean Popescu, care a câștigat medalia de aur în proba de 100 de metri fluture.
Sursă foto: Dinamo București/ Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro