În weekend-ul care a trecut, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și stingerea a nu mai puțin de opt incendii izbucnite în mai multe localități din județ. Flăcările au mistuit vegetație uscată, mărăciniș, miriște, lanuri de porumb și deșeuri menajere.
Zonele afectate
Potrivit ISU Argeș, arderile necontrolate s-au produs în următoarele zone: comunele Bradu (două incendii în urma cărora au ars aproximativ 5.000 mp de vegetație uscată și mărăciniș, în jur de 10.000 mp de miriște și circa 200 mp lan de porumb), Rociu (au ars circa 30.000 mp de vegetație uscată și mărăciniș și în jur de 30.000 kg de deșeuri menajere), Stolnici (două incendii în urma cărora au ars aproximativ 2.100 mp de vegetație uscată și mărăciniș), Leordeni (au ars aproximativ 100.000 mp de vegetație uscată și mărăciniș), Albota (au ars aproximativ 10.000 mp de vegetație uscată și mărăciniș) și orașul Ștefănești (au ars circa 50 kg de deșeuri menajere).
Intervențiile rapide ale echipajelor ISU au limitat extinderea flăcărilor și au împiedicat producerea unor pagube materiale mai mari. Autoritățile atrag însă atenția că astfel de arderi reprezintă un pericol constant și fac apel la cetățeni să respecte măsurile de prevenire a incendiilor. O țigară aruncată la întâmplare sau un foc lăsat nesupravegheat pot provoca adevărate dezastre.
Este necesar să înțelegem că, prin acțiuni simple și responsabilitate, putem salva vieți și proteja bunurile comune.
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri!”, transmit pompierii argeșeni
ISU Argeș reamintește că arderea necontrolată a vegetației este strict interzisă și poate avea consecințe grave: se poate extinde rapid, afectând locuințe, păduri, culturi agricole și punând în pericol vieți omenești.
Potrivit legislației în vigoare (OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, art. 94 alin. 1 lit. n), arderea miriștilor, a vegetației ierboase sau a tufărișurilor fără autorizație și fără luarea măsurilor de prevenire este interzisă și se sancționează drastic. Persoanele fizice riscă amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice sancțiunile variază între 50.000 și 100.000 de lei.
Foto descriptiv dbonline.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro