Un incendiu puternic a fost raportat, vineri, 13 februarie, pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6, București. Conform primelor informații, mai multe autovehicule au fost cuprinse de flăcări. Focul ar fi pornit la o mașină, iar ulterior s-a extins la alte trei autovehicule din apropiere.
Din păcate, în urma incendiului, au fost identificate două victime. Una dintre acestea a fost găsită fără viață. La fața locului intervin pompierii cu mai multe autospeciale.
Potrivit surselor Digi 24, victima decedată este o femeie. Se pare că aceasta se afla la volanul autoturismului, iar pe locul din dreapta șoferului era soțul ei. Acesta din urmă a reușit să iasă din autoturism, însă femeia nu a reușit să se autoevacueze și a murit arsă de vie.
Deocamdată, circumstanțele izbucnirii incendiului nu sunt cunoscute. Oamenii legii urmează să desfășoare cercetări pentru a stabili cum a avut loc tragedia. Cercetările vor arăta dacă focul a pornit în urma unui accident rutier sau din cauza unei defecțiuni tehnice.
Până in momentul de față au fost identificate 2 victime, dintre care una decedată.
Intervenim cu 2 autospeciale de stingere, o autospecială de hidroperforare, Detașamentul Special de Salvatori, o autospecială de descarcerare si 2 echipaje SMURD”, informează ISU București-Ilfov.
Foto ISU București -Ilfov
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:












