Pompierii de la Secția Costești au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Buzoești, județul Argeș. În urma evenimentului, aproximativ 6.000 de metri pătrați de vegetație uscată și miriște au fost distruși, însă din fericire nu s-au înregistrat victime.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș reamintesc cetățenilor că arderea necontrolată a vegetației este strict interzisă și poate avea consecințe grave atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru siguranța oamenilor.
În cazul arderilor de mirişti, stuf, tufărișuri sau vegetație ierboasă în ariile protejate sau pe terenuri supuse refacerii ecologice, fapta poate constitui infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă, dacă există risc asupra vieții sau sănătății umane, animale sau vegetale.
Pompierii fac un apel către toți cetățenii să respecte reglementările legale și să evite orice formă de ardere necontrolată a vegetației, pentru a preveni incendiile care pot pune în pericol vieți și bunuri.
Foto descriptiv ISU Delta/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro












