(VIDEO) Incendiu puternic într-o gospodărie din Ungheni! A dat foc la resturile vegetale și s-a dus la somn

de | 07.06.2024 18:57 | Județean, Eveniment, Importante

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, într-o gospodărie din comuna argeșeană Ungheni.

Din primele informații, o femeie a dat foc resturilor vegetale în curte, iar apoi s-a dus în casă și a adormit. Între timp focul s-a propagat la trei anexe, cu suprafețele de aproximativ 10, 30, respectiv 40 mp., și la mai multe materiale combustibile, iar apoi s-a extins și la vegetația din grădinile din jur. Primii care au ajuns la fața locului au fost cei de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență care au intervenit prompt, altfel ar fi ars și casele de locuit din jur.

Ulterior, la fața locului s-au deplasat și pompierii de la Punctul de Lucru Izvoru și Secția Costești.

Când s-a trezit, proprietara, în vârstă de aproximativ 64 de ani, a găsit anexele arse și agitație peste tot.

Paramedicii SMURD au evaluat o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 64 de ani, care prezenta atac de panică. În urma evaluării, persoana a refuzat transportul la spital.”, transmite ISU Argeș

 

Din fericire, nu au existat victime, ci doar pagube materiale.

În total, în urma incendiului, au ars trei anexe, aproximativ 5 mc lemn de foc, 40 ml gard din lemn și în jur de 3.000 mp vegetație uscată.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este foc deschis în spații deschise.”, transmite ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Cum protejăm animalele în perioadele caniculare?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Izvoru | Ungheni

Ultimele articole