La numărul unic de urgență 112 a fost făcută o sesizare de un incendiu izbucnit într-un apartament de pe Aleea Căminelor din municipiul Pitești.
Pompierii de la Detașamentul Pitești intervin de urgență în cartierul Găvana.
Momentan nu se cunoaște cauza de la care a pornit focul.
UPDATE
În urma evenimentului au ars materiale textile dintr-o încăpere a apartamentului situat la parterul blocului.
Personalul echipajului medical SAJ a preluat și transportat la spital un bărbat care prezenta arsuri pe corp.
Din informațiile obținute aflăm că acesta este în vârstă de 45 de ani și a ajuns la spital cu arsuri pe aproape 90 % din corp, fiind în stare foarte gravă.
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați prin 112, despre faptul că un incendiu a izbucnit într-o garsonieră situată în cartierul Găvana din Pitești.
La fața locului au intervenit echipaje de pompieri care au procedat la stingerea incendiului totodată fiind identificat un bărbat ce prezenta arsuri pe corp, ce a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Din primele verificări, bărbatul de 45 de ani, din Pitești, locuia singur în imobilul afectat și, din primele verificări, se pare că și-ar fi dat foc intenționat, precizează reprezentanții IPJ Argeș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și vătămare corporală din culpă.
Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Marius Rizea, purtător de cuvânt IPJ Argeș
Se pare că bărbatul de 45 de ani din Pitești și-a dat foc în apartamentul în care locuia ca formă de protest pentru că urma să fie evacuat.
Acesta locuia într-un apartament situat la parterul blocului din Pitesti. Apartamentul a fost vândut, iar noul proprietar i-a pus în vedere să se mute. Deși problema se rezolvase întrucât fratele lui îi găsise un apartament în altă zonă a orașului, bărbatul a recurs la un gest dramatic, ca formă de protest. Și-a dat foc în bucătăria locuinței care se afla pe balcon. Vecinii sunt cei care au văzut fumul și au anunțat pompierii.
Vecinii spun că bărbatul era liniștit, nu a făcut niciodată probleme și nu se așteptau la un astfel de gest.
Când au auzit grozăvia, toți vecinii din blocul respectiv au ieșit să vadă ce s-a întâmplat. Mulți dintre ei au dat declarații la poliție care a deschis un dosar penal.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: