Un incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp pe strada Primăverii din municipiul Pitești, zona Depou.
Din primele informații, ar fi luat foc o anexă.
La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Bradu cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de o autospecială de primă intervenție și comandă.
Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifestă la o afumătoare, pe o suprafață de aproximativ 4 mp.
Din fericire, nu au existat victime, iar incendiul a fost lichidat rapid.
Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, ISU Argeș recomandă următoarele:
- afumătorilor trebuie construite din zidărie de cărămidă şi materiale incombustibile;
- amplasați afumătorile la o distanță de siguranţă faţă de restul construcţiilor;
- supravegheați afumătorile pe toată perioada funcţionării;
- nu folosiți afumători improvizate ori amplasate în magazii, şuri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile;
- nu folosiți afumători improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi de la coşul de fum sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului, ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curățare;
- aveți în vedere să evitați scurgerea grăsimilor pe zone fierbinți ori în contact cu sistemul de producere a fumului.
foto descriptiv monitorulcj.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro