Incendiu puternic într-o gospodărie din Piatra! Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri

de | 26.05.2024 12:33 | Eveniment, Importante, Județean

Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, într-o gospodărie din comuna Ciofrângeni, satul Piatra.

Din primele informații, a luat foc acoperișul unei case și un utilaj agricol.

La fața locului intervin pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Din păcate, un bărbat, în vârstă de aproximativ 66 de ani, a suferit arsuri la mâini și la față. Paramedicii SMURD l-au monitorizat la fața locului, iar apoi l-au transportat la spital.

În continuare, pompierii acționează pentru lichidarea incendiului.

INFORMAȚII NOI 15:46

Pentru a lichida incendiul, salvatorii argeșeni s-au luptat cu flăcările aproximativ trei ore și jumătate.

Din păcate, în urma evenimentului, au ars acoperișul locuinței și două anexe, pe o suprafață de aproximativ 200 mp și un tractor.

Potrivit ISU Argeș, o a treia anexă, aflată în aceeași gospodărie, a fost salvată.

Totodată, flăcările au mai afectat două încăperi și tavanul locuinței, pe o suprafață de circa 70 mp.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit electric.”, transmite ISU Argeș

Foto: ISU Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Cutremur în zona seismică Făgăraș – Câmpulung

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Ciofrângeni