anchetaonline.ro

Incendiu violent cu degajări mari de fum. A fost emis RO-Alert

de | 29.01.2026 20:04 | Eveniment, Național

Un incendiu violent, cu degajări mari de fum, a avut loc în această după-amiază într-o localitate din România. Autoritățile au emis mesaj Ro-Alert.

Potrivit buletindetimisoara.ro, incendiul violent a izbucnit în jurul orei 15:00, la o construcție din municipiul Reșița. Flăcările erau vizibile de la distanță, iar fumul gros s-a răspândit rapid în zonă.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Reșița, cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. Polițiștii au fost, de asemenea, mobilizați pentru dirijarea traficului și menținerea siguranței.

Potrivit sursei citate, incendiul s-a manifestat violent, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.

Din cauza fumului dens, autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert, recomandând cetățenilor să evite zona, să păstreze căile de acces libere pentru autospecialele de intervenție și să respecte indicațiile polițiștilor.

Flacarile au fost alimentate și de materialele care erau depozitate in interior: elemente de mobilier și cutii cu lacuri și vopsele.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale sunt însemnate. În urma incendiului, au fost afectate nouă autoturisme și două platforme aflate în interiorul construcției.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, pompierii au stabilit că incendiul ar fi pornit din cauza utilizării unei surse de încălzire improvizate.

Sursă foto/ video: buletindetimisoara.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Constantin Popovici, desemnat cel mai bun sportiv din 2025 la sărituri în apă de la mare înălțime din Europa!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: