Incendiu în zona de nord a municipiului Pitești, de pe Aleea Caraiman.
Fumul negru și dens pe care îl vedeți este în urma unui foc pornit lângă o hală din panouri sendviș, lângă fabrica de pâine din oraș.
Nu se știe cine a dat foc unor materiale combustibile aflate în câteva containere, dar vâlvătaia a afectat peretele lateral al unei hale din panouri sendviș.
Pompierii au fost solicitați prin 112 și au trimis acolo mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă. Au ajuns imediat, ceea ce a făcut ca focul să nu se extindă la întreaga construcție si sa fie stins imediat.
În afara containerelor, incendiul a fost distrus și peretele halei respective pe o suprafață de câteva zeci de metri pătrați.
Nu sunt victime, iar autoritățile încearcă sa afle acum cine a dat foc materialelor combustibile din containere.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro