Săptămâna trecută, primăriţa comunei Mihăeşti, Andreea Crîmpiţă-Matei, a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de extindere a reţelei de canalizare, proiect în valoare de peste 2 milioane de euro.
Astăzi (n.red. – joi, 28 martie) am avut marea plăcere să încununez cu succes o muncă asiduă atât a mea, cât și a colegilor din aparatul primăriei, dar și a consilierilor locali care au înțeles importanța dezvoltării localității noastre, și anume am semnat contractul de execuție a lucrărilor în vederea realizării obiectivului de extindere a rețelei de canalizare în satele Valea Popii și Văcarea, plus racorduri, atât în cele două sate precizate, cât și în satele în care există deja rețea de canalizare.
În perioada imediat următoare, vor începe lucrările care vor crea și o stare de disconfort din cauza șantierului, însă trebuie să fim înțelegători și să sărim peste acest aspect care la final va fi benefic tuturor!” – a anunţat primăriţa comunei Mihăeşti.
Potrivit documentaţiei, realizarea obiectivului de investiții presupune o reţea de canalizare menajeră de 7,5 km, echipată cu 251 cămine de vizitare din beton, cu 8 stații de pompare şi 619 cămine de racord. Proiectul „Extindere rețea canalizare în satele Văcarea și Valea Popii inclusiv racorduri în satele Mihăești și Valea Bradului, comuna Mihăești, județ Argeș” este finanţat prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, suma alocată fiind de 13.621.187 lei.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Andreea Crîmpiță-Matei, primar Mihăești: Un primar trebuie să fie lider și jucător de echipă