anchetaonline.ro

S-a urcat la volan băut și fără permis și a încercat să mituiască polițiștii cu 3.000 de euro

de | 29.09.2025 21:19 | Național, Eveniment

Un tânăr de 28 de ani este cercetat pentru dare de mită, după ce a încercat să-i cumpere pe polițiștii care l-au oprit în trafic. Totul s-a întâmplat pe 28 septembrie 2025, în jurul orei 21:00, în localitatea Crișcior, județul Hunedoara.

Tânărul a fost tras pe dreapta pentru un control de rutină, iar de aici au început problemele. Polițiștii au descoperit că acesta nu deținea permis de conducere și, mai mult, se afla sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar momentul a fost surprins cu camera bodycam din dotarea agenților.

Șoferul a fost condus la sediul SPR 4 Crișcior, moment în care, pentru ca agenții de poliție să nu ia măsurile legale și să nu întocmească dosar penal pentru infracțiunile rutiere comise, bărbatul le-a oferit polițiștilor, cu titlu de mită, suma de 3000 de euro.

Agenții au refuzat și au sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, apelând numărul unic 0800.806.806.

La fața locului a ajuns o echipă operativă a DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care a constatat infracțiunea flagrantă de dare de mită.

Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a măsurilor legale ce se impun.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului
penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor
măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției
de nevinovăție.”, transmite DGA

Foto Stiridiaspora/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

ANPIS: „Încă 168.606 conturi alimentate pentru plata facturilor de energie din iulie și august”

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: