Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că, în perioada 27 iulie, ora 23:00 – 28 iulie, ora 04:00, respectiv în noaptea de sâmbătă spre duminică, circulaţia pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa va fi temporar închisă şi restricţionată în zona nodului rutier A2 cu autostrada A0 (km 11+700 – km 15+500).
Măsura a fost luată pentru a permite finalizarea lucrărilor în cadrul proiectului de construire a lotului 1 al Autostrăzii de Centură a Municipiului Bucureşti (montare portale şi console, finalizare lucrări la pasajul care supratraversează A2 la poziţia km 13+300).
Potrivit CNAIR, pe durata restricțiilor, traficul se va desfăşura pe următoarele rute ocolitoare:
• Direcția de deplasare București (bvd. Theodor Pallady) – Constanța: Bvd. Theodor Pallady – A2, nod rutier km. 12+000 – Centura București – DN3, Fundulea – A2, Constanța;
• Direcția de deplasare Constanța – București: A2 – nod rutier km. 15+000 – DJ301, Cernica – Centura București.
Restricții și de mâine, de la ora 08:00
De asemenea, în intervalul cuprins între ziua de vineri, 26.07.2024, ora 08:00 și ziua de luni, 29.07.2024, ora 12:00, traficul va fi restricționat pe sectorul cuprins între km. 12+200 – km. 14+500. Se vor asigura două benzi de circulaţie pentru fiecare sens de deplasare.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte semnalizarea rutieră temporară și să circule cu viteză redusă pentru a evita riscul de producere a evenimentelor rutiere și/sau a ambuteiajelor.
Foto descriptiv: Politia Romana
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
TIR ieșit în decor la Cerbu! Trafic îngreunat
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.