Un incident grav a avut loc, în această dimineață, pe autostrada A1, Pitești-București. Evenimentul a avut loc pe sensul spre București, la km 27, pe raza localității Poenari.
Din primele informații, un bărbat, în vârstă de 68 de ani, și-a pierdut viața, după ce mașina sub care lucra a căzut peste el.
Potrivit observatornews.ro, acesta a oprit pe banda de urgență pentru a remedia o problemă la autoturism, însă, din păcate, cricul care-l susţinea a cedat, iar bărbatul a murit strivit sub mașină.
Un bărbat, în vârstă de 68 de ani și-a pierdut viața, în această dimineață în urma unui eveniment produs pe A1 București- Pitești, km 27, pe sensul de mers spre capitală. Cel mai probabil, bărbatul efectua lucrări la mașina personală, în momentul în care a fost surprins sub aceasta”, anunță ISU Giurgiu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Aceștia au găsit autoturismul staționat pe banda de urgență.
Din păcate, echipajul medical sosit la fața locului nu am mai putut face nimic pentru el.
Totodată, pompierii au constatat faptul că bărbatul era decedat și au acționat pentru extragerea acestuia de sub autoturism. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări”, mai transmite ISU Giurgiu
Foto: observatornews.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
O tânără de 24 de ani a murit din cauza rujeolei. Era nevaccinată