Un incident grav a avut loc în această dimineață pe Transfăgărășan. Un motociclist a fost atacat și ucis de un urs în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru.
Potrivit primelor date, motocicleta victimei ar avea numere de Italia, ceea ce indică faptul că victima ar fi un turist străin.
Incidentul a fost semnalat la 112, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje medicale, pompieri, jandarmi montani și polițiști.
Ajunși la fața locului, forțele de intervenție au găsit urme de sânge și țesut uman, alături de o motocicletă și o mănușă.
În această dimineață, jandarmii argeșeni au fost sesizați prin mai multe apeluri SNUAU 112, de către cetățeni aflați în tranzit pe DN7C (Transfăgărășan), cu privire la faptul că un motociclist a fost atacat de un urs.
Forțele de ordine s-au deplasat în zona indicată, unde au găsit motocicleta folosită de victimă. În continuare, jandarmii au delimitat zona de siguranță și au solicitat sprijinul ISU Argeș si IPJ Argeș, totodată, fiind constituită comisia conform prevederilor OUG 81/2021.
În acest sens, pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului pompierii argeșeni au intervenit cu o autospecială de stingere (dotată cu diferite accesorii), o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de echipaje ale Salvamont, IJJ și IPJ.”, transmite IJJ Argeș
Totodată, pentru avertizarea populației, în zonă a fost transmis mesaj RO-ALERT.
Potrivit salvamontiștilor, după atac, ursul ar fi târât victima într-o râpă de aproximativ 60 de metri.
Salvamontiștii intervin pentru extragerea trupului din râpă.
Operațiunea este în desfășurare, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
Informații noi
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost scos din râpă şi urmează să fie transportat la Institutul de Medicină Legală.
Victima făcea parte dintr-un grup de motociclişti care se deplasa dinspre Vidraru spre Bâlea Lac.
Pentru evitarea unor astfel de situații care vă pot pune viața în pericol, autoritățile recomandă accesarea platformei FII PREGĂTIT- https://fiipregatit.ro/ghiduri/animale-salbatice-comportament-fata-de-animale-salbatice-18-66#despre-animale-salbatice-215
Știre în curs de actualizare
Sursă foto: IJJ Argeș/ captură video Salvamont Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro