După ce astăzi un turist a scăpat miraculos cu viață, fiind lovit de un fulger, în această seară a avut loc un alt incident grav în munții Făgăraș.
Un cioban a fost lovit de trăsnet pe Vf. Roșu, sub vârful Moldoveanu. Datorită dificultății accesului terestru, echipa de salvatori montani, formată din 10 persoane, ar fi fost nevoită să parcurgă un traseu dificil și să călătorească toată noaptea pentru a ajunge la victimă.
Cum, în aceste situații orice secundă contează, salvatorii argeșeni au solicitat elicopterul POA Brașov, care a extras ciobanul și l-a transportat în siguranță la spitalul din Brașov. Victima a fost predată stabilă și cooperantă personalului medical.
Salvamont Argeș transmite că este esențial să fiți precauți în fața fronturilor de ploaie, având în vedere intensificarea activității electrice.
Că tot vorbeam de trăznete…Cioban trăznit în piciorul vf. Roșu, sub Moldoveanu. A fost solicitat elicopterul POA Brasov, care a extras victima și a predat-o stabilă, cooperantă la spital in Brașov.Varianta terestră pentru care ne adunaserăm 10 salvatori montani, ar fi durat până mâine dimineață, iar accesul s-ar fi făcut prin Malița-Plaiul Mare-Scarișoara, pentru ca pe valea Rea nu este accesibil. Adica de mers toată noaptea…Grijă mare la fronturile de ploaie, activitatea electrică e foarte intensă!”, transmite ISU Argeș
Ce trebuie să facem dacă ne prinde furtuna pe munte. Sfaturile salvamontiștilor care ne pot salva viața
1. Evitați zonele expuse: Părăsiți urgent creasta principală sau muchiile când se apropie o furtună. Aceste locuri au o probabilitate mai mare de a fi lovite de fulgere.
2. Coborâți sub linia crestei: Dacă frontul furtunii vine direct deasupra, coborâți sub linia crestei sau muchiei și așezați-vă pe vine, nu pe fund, pentru a reduce înălțimea și a fi relativ izolați de talpa bocancilor.
3. Nu fugiți: Fugind, creați un gol de potențial care poate atrage fulgerul.
4. Evitați adăpostirea sub copaci sau stânci: Acestea pot atrage fulgerul, iar descărcarea poate provoca electrocutarea.
Foto: Facebook Salvamont Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Avocații se confruntă pe terenul de tenis. Începe Turneul Național