Incident neobișnuit într-o comună din Bistrița! Un sicriu frigorific a luat foc în timpul priveghiului
Un incident grav a avut loc vineri, în localitatea Pinticu din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde un priveghi aflat în desfășurare a fost întrerupt, după ce sicriul, dotat cu aer condiționat, în care se afla persoana decedată a luat foc.
Mortul era un bărbat, în vârstă de 36 de ani, iar familia acestuia nu a dorit să organizeze priveghiul la capela din localitate, preferând să îl țină acasă într-un sicriu dotat cu capac frigorific.
Nu au vrut să ducă sicriul la capelă. L-au ținut acasă, într-un sicriu cu capac frigorific care a explodat. Mortul s-a carbonizat, a luat foc și casa”, au declarat surse locale potrivit observatornews.ro
Tânărul urma să fie îngropat în acest sfârșit de săptămână. Însă, astăzi, sicriul a luat foc, iar flăcările au cuprins întreaga încăpere.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri.
Din primele informații, incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit, iar focul a afectat atât sicriul, cât și încăperea în care acesta se afla.
Incendiul a fost lichidat de proprietarii imobilului.
Incendiul a fost lichidat de proprietari, se manifesta la nivelul unei încăperi în care se desfăşura un priveghi. Au ars elementele combustibile din interiorul camerei. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o defecţiune a sistemului de aer condiţionat al sicriului.”, transmit reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud
sursă foto observatornews.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Un bărbat a furat peste 17.000 de lei dintr-o firmă din București!