Bătrânel cu tupeu! Un bărbat de 79 de ani, din Pitești, s-a ales cu dosar penal și va da socoteală în fața legii după ce a fost depistat de polițiști conducând, deși avea permisul de conducere anulat.
Pe 21 ianuarie, în timp ce de deplasa cu un autoturism pe strada Unirii din Pitești, bătrânelul a fost tras pe dreapta de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, pentru un control de rutină.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, oamenii legii au constatat că bărbatul de 79 de ani figurează cu permisul de conducere anulat.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără drept, sub forma conducerii cu permisul anulat.
Ca urmare a celor constratate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, sub forma conducerii cu permisul de conducere anulat, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.”, transmite IPJ Argeș
foto descriptiv ziaruldepenet.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro













