Un tânăr de doar 23 de ani, din Vulturești, a fost surprins de polițiștii rutieri din Câmpulung în timp ce gonea cu 163 km/h pe un sector de drum din localitatea Hârtiești, unde limita legală este de 50 km/h.
Incidentul s-a petrecut în data de 12 mai, pe DN 73, iar inconștiența sa l-a costat scump.
Pentru că i-a plăcut adrenalina și a apăsat prea tare pedala de accelerație, tânărul s-a ales cu amendă, dar și cu permisul reținut pentru 120 de zile.
Din păcate, astfel de comportamente sfidează nu doar legea, ci și siguranța tuturor celor care circulă pe drumurile publice.
Viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave, soldate cu victime și pagube materiale. Consecințele unei astfel de abateri pot fi devastatoare nu doar pentru șofer, ci și pentru ceilalți participanți la trafic. La asemenea viteze, orice eroare se poate transforma într-o tragedie.
Sursă foto: Poliția Română/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro