Din dorința de a scăpa de caniculă, mai mulți români s-au îndreptat spre munte în weekend. Pe Transfăgărășan a fost plin de mașini, formându-se coloane pe ambele sensuri de mers.
Un martor care filma aglomerația de mașini de pe șosea a surprins și gestul inconștient al unei tinere. Dornică să capteze imagini memorabile ale plimbării sale pe cea mai frumoasă șosea din țară, tânăra a ieșit pe geamul mașinii în care se afla pentru a-și face un selfie.
Tânăra se poate considera norocoasă că a scăpat cu viața, având în vedere că mașina se deplasa cu viteză pe serpentine, iar o mică manevră a șoferului, o frână sau o dezechilibrare a ei ar fi putut duce la un eveniment tragic.
Din păcate, tot mai mulți oameni fac astfel de gesturi iresponsabile punându-și viața în pericol.
Foto: captură video Facebook Visit Brasov Romania
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro