Caz incredibil în județul Argeș! Un bărbat de 34 de ani, din Merișani, a făcut un gest greu de înțeles după ce a ajuns la domiciliul soției: a sunat la poliție și a anunțat că intenționează să o bată pe femeie.
Totul s-a petrecut marți, 27 ianuarie, în localitatea Merișani. Bărbatul, pe numele căruia exista un ordin de protecție prin care îi era interzis să se apropie la mai puțin de 100 m de soție sau de casa acesteia, ar fi consumat alcool, iar apoi a mers la domiciliul femeii.
După ce a ajuns la adresa respectivă, argeșeanul a constatat că partenera sa, în vârstă de 36 de ani, nu era acasă. Mai apoi, chiar el a sunat la 112 și s-a autodenunțat.
Polițiștii l-au găsit la fața locului, deși avea interdicție legală de a se apropia de femeie sau de locuința acesteia. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Polițiștii au fost sesizați telefonic de către bărbatul de 34 de ani, cu privire la faptul că se află la adresa de domiciliu a soției sale, din Merișani cu intenția de a o agresa fizic. În cel mai scurt timp polițiștii s-au deplast la adresa în cauză, constatând că bărbatul se află în imobil, deși avea un ordin de protecție prin care îi era interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de soția sau locuința acesteia. Femeia, în vârstă de 36 de ani, nu se afla în imobil la acel moment.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunii de încălcare ordinului de protecție, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
Polițiștii subliniază cât de important este ca persoanele vizate de un ordin de protecție să poarte dispozitivele electronice de monitorizare. Această măsură previne apropierea de victime și le poate proteja de eventualele agresiuni.
colaj Ancheta: Foto Unsplash/Digi 24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
PITEȘTI: Reținut de polițiști după un gest șocant! A fost reclamat de o copilă de 15 ani













