Scene șocante s-au petrecut în cursul zilei de luni, atunci când în Constanța, o mamă a încercat să își arunci propria fiică în fața mașinilor susținând că este posedată. Complet dezbrăcată și învelită doar cu un cearșaf alb, copila, de doar 7 ani, a fost salvată de trecători cu doar câteva momente înainte de producerea unei tragedii. Acum, femeii i-a fost întocmit un dosar penal, conform Digi24.
Astăzi, 3.10.2022, mă aflam în drum spre casă, când dintr-o dată zăresc în fața mea o doamnă cu o fetiță în brațe. Fetița era dezbrăcată, dar acoperită cu un cearșaf și îi spunea descântece, mi s-a părut ceva ciudat și am urmărit-o cu scopul de a vedea ce face. După 5-10 minuțele de mers cu copilul în brațe, a pus-o jos, precizez că era în picioarele goale și a legat-o la ochi, mai precis i-a acoperit toată fața la copil cu cearceaful, după care a lua-o înapoi în brațe și a intrat în mașină, ea s-a pus pe partea dreaptă iar fetița era afară, în fața ei și femeia o lega de mâini cu geanta! Am intervenit! Eu împreună cu un domn din spatele meu. A luat fetița în brațe și ne-a zis că : »Ea vede tot, este posedată.« Și a lăsat mașina deschisă și a început să alerge. Am sunat la poliție. A vrut să arunce copilul în stradă, în fața mașinilor, nu am lăsat-o să facă așa ceva”, povestește un marto, potrivit replicaonline.ro.
IPJ Constanța informează: „În cursul zilei de luni, polițiști din cadrul Secției 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din municipiul Constanța, o femeie ar aplica rele tratamente copilului său. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat-o pe femeia în cauză, precum și pe copilul pe care îl ținea în brațe. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului. Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt. De asemenea, polițiștii au transmis o sesizare către D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competențelor”.
Foto Digi24.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro